Postări

Cum menținem un păr blond și sănătos Foarte des îmi cer clientele să le obțin un blond uniform ca al meu. Din păcate, ca să ai un blond frumos și sănătos, necesita mult efort. Timp, bani și răbdare. La fiecare 4-6 săptămâni îmi decolorez și nuanțe rădăcinile. Durata întregului proces e de 3.5 ore. Folosesc produse de reconstrucție, ulei pentru hidratare, Olaplex și alte tratamente făcute la salon, pe care le pun și clientelor la dispoziție. Toate, dragile mele, costa bani și timp. Nu degeaba se zice ca blondul e pretențios. Da, e foarte pretențios și costisitor. Nu degeaba vedeți multe blonde cu extensii. E greu de întreținut, de crescut, de îngrijit. Cât mai puțina placă, ondulatoare etc. Eu, de exemplu, îmi fac foarte rar bucle. Doar la evenimente. În rest, îl usuc cu peria și când îl usuc simplu, imi pun mai mult ulei ca de obicei și arată bine. Asadar, înainte de a lua o hotărâre și a va transforma în blonde, țineți cont de tot ce presupune. Dacă lăsați parul sa crească mai
Imagine
Măști de curățare ten Freeman De-a lungul timpului, am mai folosit măști de față de la Freeman și am fost mulțumită de efectul lor. Așadar, am văzut în magazinul DM aceste două măști de curățare pentru față. Masca cu cărbune și zahăr negru poate fi folosită și ca și exfoliant. Are o textură foarte grunjoasă, care nu prea e pe placul meu. De aceea eu o folosesc doar ca exfoliant. Își face treaba foarte bine, curăță, exfoliază și lasă tenul foarte fin. Îmi place ca nu usucă deloc, tenul îmi rămâne chiar hidratat după folosire. Masca cu argilă, castravete și sare roz este una din preferatele mele. Are textură cremoasă cu mici particule. Curăță foarte bine tenul, îl lasă fin și plăcut la atingere. Sunt norocoasa deoarece nu am un ten problematic, dar am câteva puncte negre și niște autobronzant pătruns în pori și de aceea o dată la câteva zile îmi curăț tenul cu masca de la Freeman. Ambele măști sunt recomandate oricărui tip de ten și au timpul de acționare de 10 minute. S

Crema cc cream Gerovital versus BB cream elmiplant

Imagine
Din când în când, în loc de fond de ten folosesc BB cream sau CC cream, pentru un efect mai light. Dintre cele două, o prefer pe cea de la Gerovital. Mi se potrivește și nuanța mult mai bine și parcă se "așează" mai bine pe ten. Are o nuanță caldă. Lasă tenul destul de uniform, nu rămâne cu pete.  Preț: 15 lei Stânga Gerovital, dreapta Elmiplant Când o folosesc pe cea de la elmiplant, parcă îmi rămâne tenul puțin lipicios. Are o nuanță ușor rozalie și după ce se mai absoarbe în piele, îmi rămân pete. Preț: 20 lei

Cremă de ochi antirid Clinique Laser Focus

Imagine
De când am observat miciile riduri de expresie de la ochi, am făcut un research referitor la cea mai bună cremă antirid pentru ochi. Treaba cu "cea mai bună" bineînțeles că e relativă. Nu tuturor ni se potrivește aceiași cremă. Mi-a atras atenția crema de ochi Laser Focus de la Clinique și am achiziționat-o. Dacă mă țin de treabă și o aplic în fiecare zi dimineața și seara, chiar se văd rezultatele după câteva zile. Pielea e mult mai hidratantă și miciile riduri se atenuează. Sincer, nu credeam că voi observa efectele în așa scurt timp. Dar se pare ca merită cei 250 de lei. Bine că își face treaba. Vă tentează?

Colicii bebelușului - Cum am trecut de această perioadă din viața noastră

Subiectul acesta este destul de controversat... Unii spun că există colicii, alții susțin că nu. Părerea mea e că există, cu toate că fetița noastră nu a avut mari probleme. Nouă medicul ginecolog ne-a spus că orice medicament o să îi dăm, nu o să o ajute. Mi-a recomandat să beau ceai pentru colici ( Babycalm), având în vedere că alăptez și să facem cu ea mișcare și masaj. În fiecare zi beam în jur de 3-4 căni de ceai Babycalm și bineînteles, multă apă. La indicațiile medicului neonatolog, i-am dat și probiotice, Protectis. Nu am putut să îmi dau seama cât de mult au ajutat-o. Avea zile mai bune și altele mai puțin bune. Uneori, mai ales seara, plângea indiferent ce îi făceam, chiar dacă era în brațe. Așa că, am făcut un research despre masajul la burtică. În fiecare seară, după baie, îi făceam masaj în sensul acelor de ceasornic și alternam cu mișcări de sus în jos pe toată burtica. Am început să îi facem și bicicleta cu piciorușele și mișcări în care îi duceam genunchii spre burt

Ce haine să cumpărăm pentru bebe

Din timpul sarcinii, suntem tentate să cumpărăm multe hăinuțe pentru bebelușul nostru. Dar degeaba cumpărăm multe, trebuie să cumpărăm ce e necesar și util. Chiar dacă ginecologul îl măsoară când e in burtică, este o lungime și greutate aproximativă.  - câteva body-uri mărimea 50, noi am avut 3 și 3 perechi de pantaloni. - 7 body-uri mărimea 0-3 luni - pantaloni 0-3 luni, sau mărimea 56. să fii atentă să aibe elasticul din talie mai moale, să se întindă bine, să nu strângă burtica. - body-uri întregi / pijamale. Pot să fie puțin  mai mari decât ar trebui, ca să aibă loc bebe să se miște în ele. Noi am luat 5 mărimea 56 si 3 mărimea 62  - hanorac cu fermoar mărimea 56 și unul 62 - noi am prins iarna și am cumpărat o salopetă întreagă și groasă de ieșit  afară, mărimea 56 sau 0-1 luni - 2 căciuli subțiri, ca să le pui după ce îi speli părul. - 1 - 2  căciuli groase de ieșit la plimbare (dacă e cazul) - șosete  - mănuși. În primele 2 săptămâni nu prea poți să îi ta

Șampoane pentru părul blond, pentru corectarea reflexiilor aurii ( review)

Imagine
Chiar daca nuanțezi părul la salon, rezistă doar câteva spălări și cel mai bine ar fi să întreții acasă culoarea cu un șampon nuanțator.  Am încercat diverse șampoane pentru corectarea galbenului și sper să îți fiu de ajutor în alegerea unui șampon gri potrivit pentru tine. Bed Head Dumb Blonde Purple Toning Shampoo, e un șampon care neutralizează reflexiile aurii ale părului blond platinat, are un efect mai soft și nu usucă atât de tare părul. Încarcă părul, deci trebuie clătit foarte bine.  Rezultat: - blond foarte deschis  neutru, fără reflexii aurii - dacă îl lași să acționeze 10 minute, obții un blond platinat alb. Loreal Silver este un șampon mai intens, potrivit nuantelor de blond platinat și părului cărunt. După folosire părul rămâne destul de uscat și neapărat trebuie aplicată o mască pentru a hidrata părul. Rezultat: - blond alb - gri - efect mai intens de gri dacă îl lași să acționeze 5 - 10 minute.   Fanola șampon No Yello

Ulei pentru bebeluși și mama și gel de duș Bloom and Blossom

Imagine
Aceste 2 produse le-am primit după ce am născut, de la o prietenă. De aceea nu le-am inclus în articolul anterior despre cumpărăturile în așteptarea fetiței noastre. Voi începe cu gelul de duș pentru bebeluși.  Pentru mine, cele mai importante sunt ingredientele pe care le conțin produsele pe care le folosesc pentru fetița mea.  Gelul de duș Bloom and Blossom e 99% natural, conține vitamina E și extract de castravete.   Calmează și hidratează pielea bebelușilor și curăță delicat.   La băița din fiecare seară, îl aplic pe pielea umedă și clătesc. După ce o usuc cu prosopul, îi fac masaj cu uleiul Bloom and Blossom. Conține ulei de mușetel, ulei esențial de lavandă, vitamina E, ulei de măsline și ulei de cânepă. E 100% natural, hidratează și lasă pielea catifelată.  Îmi pun o cantitate mică de ulei în palme și masez delicat pielea bebelușei. Îi fac masaj și la burtică, împotriva colicilor.  Îmi plac foarte mult ambele produse, sunt naturale, hidrate

Balsam de buze Aloe Lips Forever

Imagine
E balsamul meu de buze preferat! Dacă ai buzele uscate, iritate, crăpate, calmează instant. Hidratează, regenerează. Conține aloe vera, jojoba și ceară de albine.  Îmi place să îl aplic seara. Dimineața am buze hidratate și îmi dă un efect de volum. Sunt foarte mulțumită de el. Voi? L-ați încercat?

Listă de cumpărături pentru bebe ( partea a doua)

Imagine
Am promis că voi reveni cu o altă listă de cumpărături pentru bebe și pentru noi, mămicile. Așadar, să începem: - sterilizator electric Philips Avent 4 în 1 SCF286/03 și set nou-născuți Natural Philips Avent SCD290/01 În sterilizator încap până la 6 biberoane, farfurioare, lingurițe, tetine, suzete. Ciclu de sterilizare e de 6 minute, cu oprire automată și te anunță când biberoanele s-au răcit. Are un coș pentru mașina de spălat. L-am cumpărat la preț redus, cu 280 de lei. Setul cu biberon, tetină și suzetă cuprinde 4 biberoane Natural, recomandate pentru combinarea alăptării cu hrănirea de la biberon, o perie de curățare și o suzetă 0-6 luni. Le-am cumpărat la preț redus cu 115 lei. - pompă de sân electrică Spectra 9 plus Consider că e un must dacă vrei să alăptezi, stimulezi lactația în prima săptămână după naștere și ulterior golești sânii dacă ți se încarcă prea tare. Eu am primit de la o prietenă dragă una manuală, dar mai ales la început mi-a fost greu cu ea. Or

Loreal Infallible 24H - Matte ( review & swatch 22 Radiant Beige)

Imagine
Primul fond de ten de la Loreal pe care l-am folosit a fost Infallible. Își făcea treaba, eram mulțumită de el, dar mereu îmi place să încerc tot felul de produse noi.  De când au scos varianta Matte, am citit ce promite: mat, rezistent, fără efect de mască. Sună incredibil, nu e așa? Așa și e.   Are o acoperire mare, nu are efect de mască și se aplică foarte ușor, e cremos. Rezistă aproape toată ziua, având în vedere că eu nu mai folosesc și pudră. Totuși, dacă nu ești obișnuită cu fond de ten, e posibil să și se pară prea încărcat tenul. Nuanța pe care o am este 22 Radiant Beige. Prețul lui e în jur de 60-70 de lei.

Listă de cumpărături pentru bebe ( partea 1)

Imagine
Înainte de termenul de naștere cu câteva săptămâni, am început să facem cumpărături pentru bebe și pentru mine. Am vrut să fim pregătiți cât de cât cu cele necesare, am vrut să fiu relaxată că avem din timp tot ce ne trebuie pentru puiuțul nostru. - comprese Multi - Mam și unguent cu lanolină Multi - Mam Dacă vrei să alăptezi, neapărat să îți cumperi o cutie dinainte să naști. Chiar dacă atașezi corect bebelușul, tot îți poate provoca răni. E o chestie de câteva zile, până vă obisnuiți împreună cu alăptarea. Compresele calmează și regenerează rănile, iar unguentul hidratează. Compresele au o valabilitate de 24 de ore de la deschidere, deci una o poți folosi de mai multe ori într-o zi. - scutece mărimea 0 sau 1 ( în funcție de greutatea bebelușului) Fetiței mele i se potrivesc Pampers Premium Care - comprese sterile și ser fiziologic Le-am comandat de la o farmacie online, sunt foarte fine. Ai nevoie de ele pentru curățarea ochilor, buricului. Ser fiziologic se pune în

Mască nutritivă de noapte pentru față Zeitgard LR (review)

Imagine
De ceva vreme, îmi tot cumpăr produse antirid. E bine să ne îngrijim tenul de când apar primele riduri, chiar dacă sunt doar de expresie, Masca nutritivă Zeitgard LR se aplică seara, după demachiere și nu se clătește. Are un efect de hidratare și anti-îmbătrânire. Conține ulei de jojoba și extract din frunze schizandra care regenerează pielea. Sunt foarte mulțumită de mască, lasă tenul hidratat, fresh, se absoarbe ușor în piele. Se aplică de 2 ori pe săptămână. Preț 100 de lei.

NYX BUTTER LIPSTICK LOLLIES ( SWATCH ) & RIMEL ASTOR

Imagine
Îmi place să mă machiez zilnic, cu fond de ten sau cc / bb cream, rimel și ruj / gloss / balsam colorat. Astăzi am folosit fondul de ten Vichy Teint Ideal, la care am postat deja un review cu swatch. Rimelul folosit e Astor Big & Beautiful Curved Boom. Dă volum genelor, le arcuiește și nu pătează pleoapele ca altele. Preț: 30 de lei Nyx Butter Lipstick  e mai puțin pigmentat, are o acoperire medie. Trebuie să ai buzele hidratate înainte de a-l aplica, altfel are un aspect neplăcut, se adună pe porțiunile uscate. Îmi place foarte mult culoarea aceasta, arată natural pe buze, dar nu hidratează foarte tare.  Nuanța: BLS04 Lollies Preț: 29 lei

Vichy Teint Ideal Fond de ten iluminator ( review & swatch 25 Sand )

Imagine
În principiu, eu folosesc fonduri de ten pentru ten mixt sau gras, deoarece nu îmi place să mai aplic și pudră. Orium tenul meu e schimbător, e normal - mixt, vara spre gras și iarna destul de uscat.  De aceea, îmi place să am acasă câte unul pentru fiecare tip de ten, să am de unde alege. Am făcut comandă pe un site unde fondul de ten Vichy Teint Ideal era la reducere și mi-a făcut cu ochiul. Este recomandat tenului normal - mixt, are o acoperire mică spre medie. Promite rezistență de 14 ore,  dar în cazul meu rezistă maxim 8 ore. Are o textură foarte lichidă, se aplică foarte ușor, are efect iluminator. Dacă doriți un fond de ten cu aspect mai natural, vi-l recomand. Nuanța pe care o am este 25. Preț: 90 de lei

Ruj Aloe Forever Sonya ( review & swatch 435 Plum)

Imagine
         Review-ul acesta e despre rujul de buze Forever Aloe Sonya. E fenomena! Hidratează foarte bine buzele, e cremos, se aplică ușor. E bogat in extract Aloe, protejează buzele. Sunt disponibile 16 nuanțe.       Rezisteța e medie si trebuie neapărat folosit un contur, altfel se întinde puțin pe conturul buzelor.            Nuanța pe care o am este 435 Plum.     Preț: 73 de lei.

Ojă semipermanentă One Step

Imagine
Ojele semipermanente One step se aplică foarte ușor si rapid. E ca și cum ai aplica oja normală, doar că trebuie să îndepărtezi luciul unghiei cu buffer-ul și să o ții în lampă 2 minute. Pentru a o înlătura, înmoi o dischetă în acetonă soak-off, o așezi cu grijă pe unghie si înfășori în folie de aluminiu. Astepți 10 - 15 minute să acționeze și dai la o parte oja cu un beșisor de lemn. Prima oară am folosit aceste oje pentru manichiură, dar nu rezistau pe unghii mai mult de 3-4 zile. Apoi, am încercat la pedichiură și de atunci tot ojă one step îmi aplic. Au rezistență bună și oricum după 10- 14 zile trebuie să mi le refac deoarece cresc. Am doar aeste 3 nuanțe, dar pe viitor sigur voi mai cumpăra și altele.   Preț: SensoPro 20 de lei si Lila Rossa 16 lei.

Avene Cicalfate Cremă reparatoare pentru mâini (review)

Imagine
Avene Cicalfate este cea mai proastă achiziție a mea în materie de creme de mâini. Produsele de la firma Avene sunt în principiu bune, dar crema aceasta e o dezamăgire. E pentru mâini uscate, iritate, exact cum sunt ale mele pe perioada de iarnă.    Nu simt niciun efect, se simte făinoasă, nu îmi simt pielea hidratată aproape deloc. Efect mai mare a avut crema simplă de gălbenele pe zonele iritate și uscate. Mie nu mi se potrivește, dar poate altor persoane le face bine.   Crema Avene Cicalfate la 100 de ml costă în jur de 50 de lei.

St. Moriz Autobronzant spray - Self Tanning Mist

Imagine
Am testat destul de multe autobronzante, iar St. Moriz Self Tanning Mist este unul din preferatele mele. Dacă am un eveniment și uit să mă dau din timp cu autobronzant, St. Moriz mă salvează cu un bronz instant, o culoare frumoasă, plăcută. Cum îl aplic:  - la duș folosesc un exfoliant pentru a îndepărta pielea moartă - aplic o cremă hidratantă, las 5 minute să intre în piele    - îmi pun mănuși, deoarece e foarte pigmentat ( maro ) și încep aplicarea - trebuie să mă mișc repede și să îl întind bine, altfel rămân pete. Trebuie să am mare grijă la cantitatea pe care o aplic, dacă scap prea mult... arăt ciudat, nefiresc de bronzată. Aștept 10 minute să se usuce și gata! Sunt bronzată. În următoarele ore se evită umezeala, contactul cu apa. Timp de 4-6 ore, autobronzantul încă acționează, se intensifică bronzul. După aceea, se clătește cu apă călduță pentru a îndepărta excesul de produs. Pro: - obții bronz instant      

Fond de ten La Roche - Posay Toleriane Teint Mousse ( REVIEW & SWATCH 20 LLIGHT BEIGE)

Imagine
Dintotdeauna am fost curioasă cum sunt fondurile de ten spumă. Având tenul mixt spre gras pe perioada verii, mi-am comandat de pe un site fondul de ten La Roche - Posay Toleriane Teint Mousse.  E un fond de ten spumă, aerat, se aplică relativ ușor, dar arată ciudat pe ten. Rămâne la suprafață si se transferă foarte tare pe mâini, haine, telefon... Îți pui de 2 ori mâna pe față și surpriză....nu mai ai fond de ten. Am încercat să folosesc o crema mai hidratantă înainte, dar rezultatul era același...  Singura variantă pe care am găsit-o să îl pot folosi, a fost să îl combin cu Vichy Teint Ideal. Nuanța pe care o am este 02 Light Beige.

Rimel pentru sprâncene Kiko (Review & swatch)

Imagine
Rimelul pentru sprâncene de la Kiko Milano este un produs ușor de folosit, nu îți trebuie îndemânare foarte mare. În cazul în care ai goluri, ceea ce e valabil și în cazul meu, trebuie să folosit și un creion sau o cremă pentru a le umple. Nuanța pentru blonde mi se pare ideală, nici prea deschisă, nici prea închisă. Rezistă toată ziua, definește, fixează și dă volum sprâncenelor. La noi în țară nu se găsește în magazine, dar îl puteți comanda online de pe site-ul lor oficial. Prețul e 7.20 euro.

Ulei cu trandafiri Khadi ( Review)

Imagine
Singurul ulei de față pe care l-am încercat vreodată a fost cel de la Khadi cu trandafiri, natural, recomandat tuturor tipurilor de piele și se poate folosi pe față și pe corp.  Eu am varianta de 5 ml, deoarece am vrut să îl testez înainte să îl cumpăr pe cel mare la 100 ml. Oricum, folosindu-l doar pe față se consumă destul de puțin. După ce mă demachiez și mă spăl pe față, îmi pun câteva picături pe degete și masez ușor. Trebuie aplicat neapărat pe pielea umedă, altfel nu are același efect și parcă nici nu intră în piele.  Tenul rămâne hidratat și puțin lucios, de aceea vă recomand să îl aplicați seara.  Mirosul e unul foarte plăcut.  Prețul e în jur de 50 de lei pentru cel la 100 ml.

Vichy Dermablend 3D Correction ( Review & swatch 30 beige & 45 gold)

Imagine
Dependența mea cea mai mare la categoria de produse de beauty este fondul de ten. Dintotdeauna am avut un ten fără probleme, dar nu rezist să nu îmi aplic fond de ten aproape zilnic, sau uneori bb cream sau cc cream ( voi reveni cu review-uri ). Oricum, prefer fondul de ten, datorită acoperirii și rezistenței mai bune. Preferatul meu este cel de la Vichy Dermablend 3D Correction. Are o acoperire ridicată și este recomandat unui ten gras, acneic. Rezistă foarte bine, toată ziua, chiar și vara, dar pătează hainele și telefonul. Se așează bine pe ten, nu are efect de mască.  Nuanțele pe care le folosesc eu sunt: BEIGE 30 și GOLD 45.  Preț: în jur de 80 de lei.